...supune, in mod firesc, prezenta a doua persoane una a instigatorului care desfasoara activitatea de instigare si alta, a instigatului fata de care se desfasoara aceasta activitate. Instigarea prezinta in principal un aspect psihic moral, ea creeaza, face sa se nasca in mintea altuia, hotararea de a savarsi fapta prevazuta de legea penala, realizand in acest fel cauzalitatea psihica care precede si insoteste apoi cauzalitatea fizica, adica efectuarea actelor de executare prin care se savarseste fapta. Datorita acestui continut psihic al instigarii, instigatorii au fost si mai sunt inca denumiti autori morali, contributia lor constand in generarea si realizarea laturii subiective din continutul faptei prevazute de legea penala. De aici nu trebuie sa se traga concluzia ca contributia instigatorului ar fi numai de ordin imaterial instigatorul desfasoara si el o activitate fizica, efectueaza acte ia contact cu cel instigat, il convinge, ii procura informatii etc. care constituie, in esenta, adevarate acte de pregatire in vederea savarsirii infractiunii fara aceste acte materiale contributia instigatorului nu s-ar putea exterioriza si ar ramane ineficienta. Pentru existenta instigarii se cer, insa, indeplinite anumite conditii. Existenta legaturii subiective intre instigator si instigat. Aceasta legatura se realizeaza cand primul concepe comiterea unei infractiuni si hotaraste sa determine o alta persoana sa o savarseasca. Deci se instiga cu intentie. Daca se instiga la o infractiune din al carei continut face parte un anumit mobil sau scop, instigatorul, precum si autorul, trebuie sa cunoasca si sa actioneze datorita aceluiasi mobil si sa urmareasca scopul respectiv. Sa existe o activitate de instigare care sa constea in indemn, iar aceasta sa aiba ca rezultat determinarea. Este deci o exteriorizare a intentiei instigatorului, manifestata prin indemn, incitare si insasi determinarea, adica insusirea ideii de catre instigat, manifestata prin aceea ca hotaraste sa comita infractiunea la care a fost indemnat, imprejurare ce reiese din aceea ca trece la executarea ei. Indemnul este o imbiere la o actiune inactiune infractionala. Daca acesta nu este urmat de determinare, fiindca hotararea era deja luata de catre instigat, dar acesta mai avea unele ezitari cu privire la punerea in executare, indemnul poate constitui doar complicitate intelectuala, fiindca a contribuit la intarirea hotararii infractionale. Mijloacele folosite pentru determinare pot fi verbale sau scrise, directe sau indirecte, explicite sau ascunse si sa constea in argumente logice, promisiuni de daruri, bani sau orice alte foloase, rugaminti sau amenintari. Se poate, de asemenea, recurge la desteptarea unor sentimente de lacomie, gelozie, razbunare etc. Actiunea de determinare sa fie anterioara inceperii executarii actiunii sau inactiunii si sa se refere la o anumita infractiune care sa fie savarsita intr-un anumit timp. Intre activitatea de instigare si luarea hotararii de catre instigat trebuie sa existe un raport de cauzalitate. In principiu, orice persoana poate fi instigata, insa la infractiunile cu subiect pasiv special instigatul trebuie sa aiba calitatea ceruta de continutul legal al infractiunii in momentul comiterii actiunii inactiunii la care a fost determinat sa o comita. Nu se considera instigare in sensul art. 25 Cod penal indemnul unei persoane aflate in legitima aparare, adresat alteia ca sa-l loveasca de agresor si acesta loveste, daca sunt intrunite conditiile atacului si ale apararii, deoarece fapta autorului nu constituie infractiune, fiind comisa in stare de legitima aparare. Instigatul sa inceapa savarsirea actiunii la care a fost determinat sau sa se fi abtinut sa efectueze actiunea ceruta de lege. Instigatorul poate comite si un concurs real de infractiuni. De exemplu, un casier platitor il determina pe cel ce intocmeste statele de plata sa introduca in acesta persoane fictive si apoi retine sumele ce s-ar fi cuvenit acestora. In acest caz se comite de catre casier o instigare la infractiunea de fals intelectial si o infractiune de delapidare in calitate de autor, aflate in concurs. Uneori determinarea nu constituie instigare act de participatie, ci infractiune de sine statatoare, al carei autor este cel care a determinat. In raport cu reusita sau nu a determinarii, instigarea imbraca mai multe aspecte astfel 1. Tinand seama de numarul persoanelor care instiga, poate exista instigare cu un singur instigator sau cu mai multi. In acest ultim caz, daca s-a realizat o legatura subiectiva intre ei, expresa ori tacita, ei vor fi coinstigatori. Daca fiecare instigator isi desfasoara activitatea separat, fara sa aiba cunostinta unul de activitatea celuilalt, exista concurs de instigari. Activitatea coinstigatorilor poate fi concomitenta ori succesiva, pe cand concursul de instigari este numai succesiv. De asemenea, poate fi instigata o singura persoana, cand instigarea are loc, de regula, in taina, sau mai multe persoane precis determinate. In aceasta ultima situatie este suficient ca numai una dintre ele sa treaca la executarea infractiunii pentru a se realiza participatia. Instigarea este colectiva cand instigatorul se adreseaza unui numar indeterminat de persoane. 2. In functie de felul cum este comunicata ideea infractionala, instigarea poate fi explicita deschisa si ascunsa perfida, insidioasa fiindca instigatorul nu-si da in vileag rolul fata de instigat, astfel ca acesta din urma crede ca ideea infractionala ii apartine. 3. Avand in vedere rezultatele urmarite prin instigare, aceasta poate fi determinata, cand se precizeaza infractiunea care urmeaza sa fie comisa, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor, si indeterminata cand, de exemplu, ii spune instigatului sa faca ce va sti numai sa procure bani chiar prin comiterea unei infractiuni. Instigarea pote fi realizata personal de catre instigator, cazurile cele mai frecvente, sau prin intermediul altei persoane. In unele situatii aspectul direct personal este cerut expres prin lege. 4. Tinand seama de efectul indemnului, instigarea poate fi perfecta sau propriu-zisa reusita, urmata de executare, potrivit art. 25 Cod penal si neurmata de executare alin 1, art. 29 Cod penal. Instigarea perfecta poate fi urmata de desistarea instigatului ori de impiedicarea de catre acesta a producerii rezultatului. INSTIGAREA NEURMATA DE EXECUTARE art. 29 Cod penal este aceea cand instigatul nu trece la executare. In cazul in care au fost instigate mai multe persoane, trebuie ca nici una sa nu fi inceput executarea actiunii. Nefiind comisa actiunea inactiunea prevazuta de legea penala la care instigatul a fost indemnat, instigatorul nu va fi sanctionat ca participant potrivit art. 27 sau 31 Cod penal, ci ca autor al unei infractiuni de sine statatoare in forma consumata, de pericol, deoarece, virtual, instigarea putea deveni o forma de participatie. Asa se explica faptul ca sanctiunea pentru aceasta infractiune deriva din pedeapsa pentru instigarea act...
Download