...resati de chestiuni care nu pot arunca rating-ul pe culmi delirante, o dezbatere despre intelectualul roman din ultimii 12 ani, de pilda. Si totusi aceasta este o chestiune importanta si sensibila, cohorte de licentiati se framanta cautand un raspuns la intrebarea ce sunt eu in societate. Acum 20 de ani era simplu, aveai facultate, erai intelectual. Si asta pentru simplul motiv ca asa te cataloga regimul. Acum e ceva mai complicat. Pentru unii dintre acesti refuzati de ecranul televizorului o forma de legitimare a statutului social si un spatiu familiar poate sa fie lectura fidela a publicatiilor din zona culturala. Spun poate pentru ca aici ne lovim de o alta problema. Aici se discuta, de regula, despre lumea ideilor lui Platon, despre marile dileme existentiale, fixate parca drept teme pentru acasa de o ideologie culturala cu nostalgii pariziene. E mai degraba un spatiu al monologului subiectiv marcat de angoase existentialiste, dirijat de bagheta magica a maestrilor dintotdeauna. Nu spun ca e rau sau bine, spun doar ca nu e un loc al dialogului, al polemicii, al spiritului critic, al creativitatii. Un loc in care foarte rar se spune deci, cel mai adesea rostindu-se poate ca, inevitabil, nu-i asa, atunci cand vorbim de absolutul in formele lui relative. Un prieten tanar, inghitit si el acum de Eldorado-ul bursierilor romani sic!, imi spunea odata ca la noi cultura ii ofera numai doua variante sa se prosteasca sau sa se plictiseasca de moarte. E o cultura a monstrilor presupusi sacri sau a cancan-ului si mistocarelii, incheia el cu un rictus amar. Sigur ca era in etapa cioranismelor prin care trecem cu totii la un moment dat, dar, anuland coeficientul de aberatie, ramane totusi frustrarea fata de lipsa unui altceva. Intre dezbaterea croita pe calapodul modelului conflictual si incarcata pana la refuz de concretete marginala si monologul eterat, rupt de realitate, aproape transcendent, exista un spatiu al dialogului viu, ancorat sanatos in lumea reala, speculativ doar din necesitati stilistice, o forma de comunicare pe care majoritatea tinerilor nu o cunosc decat din intrunirile amicale, iar a carei absenta din spatiul public nici macar nu-i mai nedumereste. Un spatiu in care subiectele sau temele de dezbatere nu sunt impuse de cota de piata sau de locul pe care il ocupa in vreo ierarhie metafizica a valorilor perene, ci se nasc din afinitati firesti, un loc al polemicii fara ideologie, daca vreti. Sper ca o mica parte din acest loc sa se cheme, de acum inainte, DECI. Este un deci cordial, plin de verva, rostit cu ironie si autoironie, deschis curiozitatii fara canoane invechite si fara tabu-uri culturale. La urma urmei, o provocare, un loc in care sa ne adunam o data pe luna, fara sa ne simtim in piata sau in vreo sala de curs, sa discutam despre ceea ce ne place sau nu ne place, indraznind sa mai tragem si concluzii. Un loc in care nu orice carte mai indrazneata devine un Mein Kampf mioritic sau o Critica a ratiunii pure de la Marea Neagra, oferind prilej pentru adevarate apologii socratice sau procese kafkiene. Si, mai presus de toate, fara plictiseala.Laurentiu Staicu Romania subiectiva Mesajul estetic sublim colorat, pe care nemuritorul Gauguin ni l-a transmis prin pictura sa codata De unde venim Ce suntem Incotro ne indreptam m-a scufundat fara indoiala alaturi de multi alti framantati in strafundurile orbecaielilor misunate de scrupule. Pentru a pescui in aceste pestilentiale tulburari un motiv valabil pentru revenirea mea intr-o Romanie subiectiva, un motiv care sa-i deruteze pe toti cei care sunt gata sa jure ca intorcandu-ma sunt nebun, trebuie sa ma intorc, inevitabil, in timp. Trebuie sa arunc momeala departe, in estompa trecutului, sperand ca in clipoceala-i se va reflecta, in cercuri concentrice, motivul parasirii Romaniei in 1964, la 31 de ani, un produs finit al scolii romanesti de arte plastice. Nu lipsa celor mai elementare servicii publice si produse alimentaro-industriale. Nicidecum veniturile minime. Nici macar mizeria umilitoare in care fusesem aruncat impreuna cu familia. Ci ideologia aberanta, nedreapta si dictatoriala a regimului cruzimea, ipocrizia si tampenia celor ce o puneau in aplicare la toate nivelurile. Si mai ales mentalitatea de sclavi, resemnati, chiar docili, ce salasluia printre cei care trebuiau, pentru a supravietui fizic si intelectual, sa se supuna. O mentalitate care, pentru un artist, era ceva mai greu de indurat, daca nu de-a dreptul imposibil, echivalenta cu o moarte profesionala, inceata si implacabila. Era, pur si simplu, irespirabil. Si totusi... Dupa atatia ani traiti in centrele cele mai evoluate, atat economic cat si cultural, ale lumii occidentale Paris, Ne York, unde numai cei plecati stiu cat de greu este sa-ti construiesti o cariera si sa ajungi printre cei mai buni, in ultima vreme am fost nevoit sa constat cu mare tristete si deziluzie o dezumanizare ingrijoratoare a celor ce ma inconjurau. Superficialitatea, ignoranta dublata de aroganta, materialismul desantat, de parada, dictatura modelor lansate de asa-zisi experti, prevalenta puterii brute fata de talent si valoare intelectuala, lipsa de toleranta, de sensibilitate, de profunzime. Experienta, reflectia, sofisticarea au devenit defecte. Pe scurt, am ajuns la concluzia ca Romania, in ciuda sau, mai bine zis, datorita evolutiei sale intarziate cat si situatiei economice proaste, mai permite supravietuirea unor cuiburi de omenie, pentru desfatarea ego-ului meu macinat de indoieli electronice. Sper ca li se va permite acestor oaze pline de farmec poate ignorate sa salasluiasca inca un numar de ani, macar pana la aderarea la Europa Comuna, poate cativa ani suplimentari acordati drept bonus de vreo divinitate locala, cine stie... Sper, sper.. Pentru toate acestea am decis, la un moment dat, sa ma intorc. Si, intr-un fel, sa o iau de la inceput. Intr-o Romanie subiectiva, asa cum spuneam, al carei folclor si ale carei bucate savuroase nu mai sunt parca apreciate decat de cei aflati pe alte meleaguri, tanjind. Si pentru adorabila mea sotie, cum numai o romanca poate fi... Devis Grebu Fabrica formatorilor De 9 ani de zile se desfasoara, la Ciric Iasi, Tabara Nationala de Jurnalistica. Anul acesta, intre 8-18 august, peste 150 de elevi au participat si au practicat jurnalismul in redactiile ziarelor, televiziunilor si radiourilor locale. O parte au stat sa formeze si sa informeze in cadrul taberei TRUSTUL MEDIAPULS, cum singuri l-am numit. Un ziar si un radio PULS, o agentie de presa, conferinte, orkshop-uri toate acestea au ajutat la o alta definire a tanarului jurnalist. Radioul sustinea emisiuni de specialitate, ziarul impunea un stil jurnalistic echilibrat, suplimentul-dosar tematic permitea investigatia culturala. Toate acestea pentru a demonstra ca exista alternativa la mass-media imbecilizat-imbecilizanta a Romaniei. Unde isi gasea politica noastra editoriala legitimarea In joc. Anul trecut, ultimul ziar s-a incheiat cu visul oricarui postmodern am ...
Download