...e petrece in natura este rezultatul actiunii unei fiinte supranaturale. In Antichitate, fiintele supranaturale erau zeii care dispuneau de oameni asa cum stapanul dispunea de sclavii sai. In confruntare cu oamenii divinitatea a invins mereu. Problema a fost dezdatuta pe larg mai intai apelandu-se la notiunea de destin, ca mai tarziu sa intervina cea de liber arbitru.Destin si libertateFrecvent, atat in cadrul gandirii filozofice cat si in cadrul mitologic, necesitatea este simtota in viata oamenilor mai mult intr-o forma impersonala, ca Destin, decat ca vointa cereasca. Notiunea de Destin a fost formulata inca din Antichitate pentru antici destinul reprezenta caracterul predestinat si implacabil al vietii fiecarui individ. Frecvent gandirea antica face apel la aceasta notiune fara a elucida natura si originea acestei forte iminente ce ocupa un loc atat de important in viata noastra, pur si simplu destinul esteimposibil de evitat, razbate din faurirea unor personaje ca Oedip. Ce poate fi mai cutremuratordecat povestea regelui Tebei care va muri ucis de propriul sau fiu Destinul se indeplineste indiferent de eforturile noastre de a-l zadarnici. In mitologia greco-romana, Destinul era intruchipat intr-o forma umana aflata mai presus de vointa zeilor. Experienta morala a anticilor este un izvor de concluzii pesimiste la adresa libertatii umane.Aceasta experienta este reflectata in constiinta lor ca o serie de intamplari in care omul este prins indiferent de vointa si din care nu poate scapa decat facand sacrificii dramatice, care dovedesc forta Destinului si limita libertatii umane. Acest lucru a fost bine evidentiat in tragediile lui Eschil si Sofocle care au plamadit personaje precum Agammemnon si Antigona. Grecii foloseau termenul de tuche pentru a desemna forta constrangatoare a ceea ce I se intampla unui om. Din cele expuse deducem ca atat in natura cat si in afara existentei umane domneste Necesitatea. In mod automat s-a nascut intrebarea daca omul ar mai fi liber in fata acestei autoritati a destinului, a zeilor.M. Durelius 121-180 - Catre sineEste un reprezentant al stoicismului tarziu. Aceasta lucrare este scrisa ca un jurnal in care autorul isi transcrie gandurile intr-un stil oral, de dialog cu un presuius interlocutor. In aceste cugetari expune conceptiile sale despre Univers, libertate si societate.O atentie deosebita acorda relatiei libertate-Destin. A fi liber inseamna a aspira la ceea ce omul poate realiza in viata. Daca un secret al libertatii, acesta nu consta in dominarea necesitatii, ci in dominarea propriilor dorinte.Considera ca exista o singura armonie universala si dupa cum Universul este alcatuit si desavarsit de toate corpurile, tot asa si soarta, acest drept de cauza primara si simpla, este intregita de celelalte cauze particulare.Raporturile dintre Destin si dorintele omului pot fi intelese in conditiile in care individul se supune exigentelor necesitatii intruchipate de Destin.Exista doua motive esentiale care reprezinta tot atatea argumente in sprijinul ideii ca necesitatea este absoluta si ca trebiu sa fie suportata naconditionat de individ. Acestea suntpentru ca tot ce I se intampla unui individ ii este prescris de catre divinitate.Pentru ca ceea ce se intampla fiecaruia este considerat de Dumnezeu ca o cauza a desavarsirii Universului si a fiecarei fiinte umane. Daca nu s-ar intampla asa, intreaga ordine si prefectiune a lumii ar suferi ceea ce ar duce la intreruperea legaturilor cauzale, dintre partile componente ale Universului.M. Aurelius crede ca omul trebuie sa cunoasca si sa respectenecesitatea, pentru ca astfel obtine o stare de seninatate interioara echvalenta cu o oarecare libertate si fericire.Libertate si liber arbitruIn discutia despre libertate s-a impus apoi introducerea unui alt punct de vedere, pentru ca necesitatea responsabilitatii umane a devenit stringenta. Contradictia dintre existenta unor constrangeri fatale impuse de autoritatea divina contradictie rezolvata intr-un anume sens de stoici si limitele libertatii umane a ramas o problema de larg interes si pentru secolele urmatoare. Crestinismul a avut de infruntat aceeasi problema acceptand suprematia divina, accentua constrangerile carora oamenii trebuie sa se supuna. Cu toate acestea nu putea sa nu recunoasca un anumit grad delibertate al oamenilor, pentru ca in lipsa acestuia, dictatorul divin ar fi ramas cauza suprema a faptelor oamenilor, fie ele bune sau rele. Ori acest lucru este inacceptabil din doua motive divinitatea nu poate fi izvorul raului, pentru ca ce rost ar mai avea sa arate omului cum sa se comporte, cand acesta nu este responsabil pentru faptele sale. Einstein 1879-1955 - Stiinta si religieEinstein arata ca ideea de Dumnezeu atotputernic, drept si bun, poate oferi consolare, ajutor si calauza. Ideea de Dumnezeu atotputernic este foarte accesibila si pentru spiritele si mai putin evoluate. Daca Dumnezeu este cauza a tot ceea ce se petrece in lume, oamenii nu mai pot fi facuti raspunzatori de actele lor. Pedepsele si recompensele date de Dumnezeu pentru faptele oamenilor ar constitui verdicte referitoare la propriile sale fapte, ceea ce ar insemna ca Dumnezeu nu mai este pe deplin drept si bun.Aceasta a fost cauza pentru care crestinismul a dezvoltat si impus filosofiei doctrina liberului arbitru. Conform acesteia, dupa credinta sa, omul a fost inzestrat cu liber arbitru, care in contextul de fata se refera la capacitatea de a alege intre bine si rau, capacitatea de a se conduce dupa ratiune. Majoritatea filozofilor au acceptat aceasta doctrina, dar unii au vazut in aceasta notiune una creata cu unicul scop de a culpabiliza. Thoma din Aquina accepta inzestraqrea omului cu liber arbitru, afirmand ca altfel indemnurile, poruncile,interzicerile, rasplata si pedeapsa divina ar fi in van. Constrangerile divine se impun doar lucrurilor si fiintelor fara ratiune, iar omului, Dumnezeu nu ii porunceste , ci ii ofera sfaturi si indemnuri. Acesta este modul in care crestinismul a reconsiderat total relatia om-Dumnezeu Dumnezeu nu mai este vazut ca un stapan si omul ca un sclav, ci relatia dintre ei este asemanatoare celei dintre un tata si fiul sau. Dumnezeu-Tatal il sfatuieste pe om si ii arata ce trebuie sa faca, fara a-l obliga si nu pentru ca nu ar avea puterea necesara, dar daca ar folosi forta pentru a determina omul sa urmeze drumul cel bun, acesta ar deveni o simpla unealta a vointei sale, rapindu-i orice sansa de a progresa moral. Silindu-l pe om sa urmeze calea cea buna, l-ar fi coborat la rangul de animal, dar nu intentioneaza asa ceva dimpotriva, tine sa-I acorde acestuia marea sansa de a arata cine este, ce vrea si ce poate face cu adevarat, de a se afirma ca o fiinta cu o conduita morala demna de ratiunea cu care este inzestrat. Parintele Damaschin sec. VII - Despre credinta ortodoxaAutorul trateaza problema liberului arbitru si considera ca aceasta presupune raspuns la urmatoarele intrebariExista ceva care sta in puterea noastraAvem autori...
Download