...lor de catre inamici facea necesara schimbarea periodica a metodei de criptare.Modelul clasic de criptare presupune transformarea unui text sursa plain text printr-o functie dependenta de o cheie key, transformare in urma careia rezulta textul cifrat ciphertext. Inainte de aparitia retelelor de calculatoare, acesta era transmis printr-un curier sau prin radio. In cazul interceptarii mesajelor cifrate, ele nu puteau fi decodificate prea usor in absenta cheii de criptare. Uneori, intrusii puteau nu numai sa asculte canalele de comunicatie intrusi pasivi, ci si sa inregistreze mesajele si sa le retransmita mai tarziu, sa introduca propriile mesaje sau sa modifice mesajele legitime inainte ca ele sa ajunga la receptor intrus activ.Domeniul care se ocupa de spargerea decodificarea cifrurilor se numeste criptanaliza cryptanalysis iar conceperea cifrurilor criptografia si spargerea lor criptanaliza sunt cunoscute global sub numele de criptologie cryptology.Intr-o incercare de formalizare matematica a proceselor de criptare si decriptare, se pot folosi urmatoarele notatii S - textul sursa, CK - functia de criptare, dependenta de o cheie K, R - codul rezultat si DK - functia de decriptare. Cu aceste notatii, criptarea este exprimata prin formulaR CKS iar decriptarea - prin S DKR.Se observa ca DKCKS S.O regula de baza in criptografie stabileste necesitatea cunoasterii metodei generale de criptare de catre orice criptanalist. Acest principiu are la baza constatarea ca pentru a inventa, testa si instala o noua metoda de criptare este necesara o cantitate prea mare de efort pentru ca acest procedeu sa fie practic. In consecinta, cel mai important element devine cheia de criptare.Cheia consta intr-un sir de caractere care defineste selecteaza una sau mai multe criptari potentiale. Spre deosebire de metoda generala, care, in mod traditional, se schimba doar la cativa ani, cheia putea fi schimbata oricat de des era necesar.In concluzie, modelul de baza al criptarii foloseste o metoda generala cunoscuta, care este parametrizata cu o cheie secreta, ce poate fi schimbata usor. In mod paradoxal, publicarea algoritmului de criptare, prin faptul ca da posibilitatea unui numar mare de criptologi sa sparga sistemul, ii poate dovedi stabilitatea, in caz ca dupa cativa ani nici unul din specialistii care au incercat sa-l sparga nu a reusit.Componenta secreta a criptarii este, in consecinta, cheia, a carei lungime devine foarte importanta. In mod evident, cu cat cheia este mai lunga lunga, cu atat elementele ei sunt mai greu de determinat. De exemplu, pentru o secventa de n cifre 0,...,9, exista 10n posibilitati de a o crea. Astfel, pentru determinarea unei secvente de 6 cifre ar trebui parcurse 1 milion de posibilitati. In cazul in care cheile ar contine litere, numarul de alternative creste fiindca in alfabet exista 26 de litere. Se poate deduce ca lungimea cheii produce cresterea exponentiala a volumului de munca al criptanalistului. O cheie care sa poata tine la distanta adversari profesionisti ar trebui sa aiba cel putin 256 de biti cel putin 32 de cifre, in timp ce uzual se pot folosi chei de 64 de biti in jur de 8 cifre.Cand un criptanalist trebuie sa decodifice un text, el se confrunta cu una din urmatoarele probleme problema textului cifrat ciphertext only problem, cand are la dispozitie o cantitate de text cifrat si nici un fel de text sursa problema textului sursa cunoscut knon plaintext problem, cand are la dispozitie un text sursa si textul cifrat corespunzator problema textului sursa ales chosen plaintext problem, daca poate cripta la alegere zone din textul sursa poate afla criptarea unui anumit text. In multe situatii, criptanalistul poate ghici unele parti din textul sursa, chiar daca teoretic s-ar gasi in situatia de a rezolva o problema de text cifrat. De exemplu, initierea unei sesiuni de lucru intr-un sistem multiutilizator va contine uzual cuv...
Download