...n podoabele luxoase de aur, pietre scumpe si fildes. In temple ajungea o mare parte din prada capturata in timpul campaniilor militare. In plus, templele, prin sacerdoti, adunau biruri grele de la populatia aflata sub jurisdictia lor.Zeci de mii de sclavi se incovoiau pe ogoarele, in livezile sau viile din proprietatea templelor sau umpleau atelierele si santierele care produceau in folosul paturii sacerdotale.Cu timpul sacerdotii din intregul regat, dar mai ales cei din Teba s-au infiltrat in treburile statului, cu o influenta hotaratoare in unele cazuri. Casta sacerdotala ajunsese chiar sa ameninte tronul anumitor faraoni indraznind sa provoace schimbari in conducerea statului, prin intrigi de palat sau prin provocarea unor revolte in nomele unde detinea adepti puternici. Sacerdotii doreau faraoni tineri, cu drepturi incerte asupra tronului, fara sustinere in randul nobilimii sau a armatei sau fara personalitate. Faraonii slabi erau adusi in situatia sa indeplineasca cu supunere orice dorinta a clanului sacerdotal si sa-i intre in voie prin daruri sau avantaje materiale bogate. Faraonii puternici erau pusi in situatia de a fi permanent cu atentia treaza impotriva uneltirilor de la curte, din nome si din penumbra templelor. Sacerdotii se inrudeau cu marea nobilime si cu conducatorii militari astfel ca faraonul trebuia sa se teama si de acestia.Pe masura ce crestea puterea regatului de pe Nil, crestea si dorinta faraonilor de a concentra in mainile lor toata puterea, de a conduce tara fara imixtiunea preotilor si a nobililor cu tendinte centrifuge.La mijlocul secolului al XIV-lea i.Hr., unul dintre faraoni, Amenofis al IV-lea, descendent al unor faraoni gloriosi, a facut o tentativa indrazneata si unica de a se elibera cu totul de sub influenta sacerdotilor si a nobililor. In aceasta incercare reusita s-a sprijinit pe o categorie de mijloc a populatiei si pe oamenii liberi de rand a caror credinta a rasplatit-o cu functiile si onorurile detinute de inamicii sai de la curte sau din tinuturi. Paturile mijlocii sau sarace ale populatiei si-au etalat antipatia fata de casta sacerdotala aroganta si hrapareata, sperand intr-o modernizare a regatului impietrit de traditii ancestrale apasatoare.Amenofis al IV-lea s-a inconjurat repede de oameni dornici de putere si bogatie, pe care i-a ridicat, cu inteligenta, in grad si putere. Noii slujitori s-au dovedit gata, fara a sta pe ganduri, sa execute orice ordin sau dorinta a faraonului. Bunastarea lor neasteptata i-o datorau acestuia si numai in lupta cu vechea structura nobiliara si sacerdotala. Asezati de faraon in demnitati importante la care n-ar fi avut dreptul datorita originii modeste, ei au facut o cariera vertiginoasa, dand dovada de un devotament nelimitat fata de binefacatorul lor. Prin manevrele sociale abile pozitia faraonului reformator s-a consolidat brusc, luand prin surprindere reactiunea de la curte sau din jurul templelor.In planul sau plin de ambitie, inteligentul si prevazatorul Amenofis al IV-lea, a inclus si religia. Noile sale actiuni au imbracat aspectul unei mari reforme religioase. Faraonul novator a nimicit tot panteonul de zeitati din tara sa, apasata religios, fara sa faca exceptie nici pentru marele zeu Amon, de la Teba. El a impus in continuare, ca zeu unic al Egiptului si al tuturor tarilor supuse, pe Aton, reprezentat de discul soarelui. In viziunea faraonului, Aton era stapanul intregii lumii, iar faraonul reprezenta intruchiparea zeului pe pamant. Aceasta intruchipare se nastea din razele de soare ale lui Aton.Esenta noii credinte era accesibila oamenilor de orice origine si de orice culoare peste care stapanea faraonul. Soarele lumina pentru toti la fel, parcurgand vesnic acelasi drum pe cer si dand dovada puterii sale primordiale. El se afla la distante nebanuit de mari si totusi aproape prin razele cu care incalzea pe fiecare.Amenofis al IV-lea a dat Egiptului si lumii stapanite un Dumnezeu unic si vizibil, existent in orice loc, cu o bunatate ce poate fi simtita de oricine. El stia tot si vedea tot. La fel aparea si faraonul, fiul soarelui.Inlocuirea nenumaratilor zei de tot felul, care se gaseau in relatii complicate si incalcite, printr-un singur zeu, a reprezentat o masura foarte subtil gandita, care a diminuat brutal importanta sacerdotilor si necesitatea existentei lor.Reforma deosebit de indrazneata pentru acele vremuri, dovedeste ca Amenofis al IV-lea era o personalitate cu o vointa de neinfrant, un om neobisnuit. Poate fi considerat drept creatorul primei credinte monoteiste, de la care a luat exemplu Moise.Din porunca faraonului numele tuturor zeilor a fost sters de pe cladiri si obeliscuri. Au fost distruse fara mila chiar textele lui Amenofis al III-lea, tatal reformatorului.Numele odios al lui Amon, sapat pe nenumarate statui, ziduri sau placi de mormant a fost sters cu sarg si satisfactie.Suparatoare era aparitia cuvantului Amon chiar in alcatuirea numelui Amon chiar in alcatuirea numelui faraonului. Amenofis sau Amenhotep insemna Amon este multumit. In aceasta situatie faraonul a hotarat sa-si schimbe si numele in Akhenaton, adica Folositor lui Aton.Akhenaton a impus credinta ca gandurile si faptele sale reprezentau gandurile si faptele zeului, tatal sau. Prin aceasta provenienta fiecare cuvant al faraonului devenea sacru, intruchipand puterea astrului ceresc. De aici nu mai era decat un pas pana la zeificare si adoratie.Akhenaton a facut acest pas. Daca inainte faraonii intrau in lumea zeilor numai dupa moartea lor, Akhenaton a devenit zeu aflandu-se inca in viata. In esenta el se identifica cu zeul sau, Aton.Noul cult il situa pe faraon atat de sus incat vechea nobilime ereditara nu mai reprezenta nimic in comparatie cu el si era indepartata de la conducere. Toate treburile statului erau conduse de favoritul faraonului zeu, pe nume Tutu, impreuna cu oamenii credinciosi lui. Preotilor li s-a luat toata puterea, Akhenaton devenind Marele Preot si intitulandu-se Marele Vizionar. Numea personal pe sacerdoti, alegandu-i dintre oamenii cei mai devotati.Pentru a incheia demn toate reformele, Akhenaton s-a hotarat sa paraseasca Teba, unde totul amintea de religia inlaturata, religia stramosilor sai, cu scopul de a intemeia o noua capitala. In al saselea an al domniei sale, in anul 1419 i.Hr., faraonul s-a imbarcat pe o corabie si a coborat la 300 de kilometri mai jos pe Nil. S-au pus temeliile unei noi capitale intr-o valcea pitoreasca in apropiere de Hermopolis, pe malul rasaritean al Nilului.Acolo, intregul teritoriu de pe ambele maluri ale fluviului, in suprafata de 180 de kilometri patrati, a fost decretat proprietatea zeului soarelui. Paisprezece inscriptii uriase, sapate in stanca, marcau pentru eternitate hotarele indescriptibile ale noului oras, numit Ahetaton, adica Orizontul lui Aton. In viziunea reformatorului orasul urma sa aiba aceeasi structura ca si Teba, cu orasele despartite de fluviu pentru cei vii si cei morti.Capitala religiei celei noi a crescut vertiginos. Mii...
Download