...re primitiva, fara obiect, de narcisism. Incapacitatea pacientilor de a face transferul, avind drept consecinta inaccesabilitatea lor la terapie, caracteristica lor de respingere a lumii exterioare, aparitia semnului unei contrainvestitii a UE-lui propriu, caderea intr-o apatie totala. Privind din perspectiva raportului celor doua sisteme psihice, toti observatorii au fost surprinsi de faptul ca in schizofrenie sunt manifestate ca fiind constiente multe din elementele care, in cazul nevrozelor de transfer, pot fi demonstrate ca facind parte din ICS numai prin psihanaliza. Nu se reuseste, in prima instanta, sa se faca o asociere inteligibila intre relatia EU- obiect si relatiile constiintei.Pare sa apara, ceea ce cautam pe caile acestea neasteptate . Se observa la schizofreni, indeosebi in stadiile de inceput, care sunt atit de instructive, un numar de modificari ale vorbirii, dintre care unele merita sa fie cercetate sub anumit punct de vedere. Exprimarea devine adesea obiectul unei atentii speciale, ea este aleasa , manierata .Dr. V. TAUSK VIENA mi-a pus la dispozitie unele din observatiile sale cuprivire la stadiile de debut ale schizofreniei, care au avantajul ca bolnava insasi vrea sa ofere o explicare a vorbelor sale.In cazul schizofreniei cuvintele sunt supuse aceluiasi proces care transforma gindurile latente ale viselor in imagini din vis, proces pe care noi l-am numit proces psihic primar. Ele sunt condensate si isi transfera unul altuia intreaga investitie, prin deplasarea procesului poate merge atit de departe un singur cuvint, adecvat acestui fapt datorita multiplelor sale relatii preia reprezentarea unui intreg lant de ginduri. Lucrarile lui Bleuler, Jung si ale elevilor lor, au dat la iveala un material bogat tocmai in sensul acestei afirmatii.Daca ne intrebam ce anume ofera simptomului si formatiunii substitutive schizofrene acest ciudat caracter, atunci intelegem in sfirsit ca este predominarea relatiei lingvistice asupra relatiei factice.Sa coroboram aceasta intelegere cu supozitia ca in cazul achizofreniei investitiile obiectale sunt abandonate. Va trebui sa facem o modoficare investitia obiectala a reprezentarilor cuvintului este pastrata. Ceea ce noi am numit reprezentare constienta a obiectului, se imparte acum in reprezentari ale cuvintului si in reprezentari ale lucrului, ce constau in investirea, daca nu a imaginilor mnezice directe ale lucrului, macar a unor urme mnezice mai indepartate si derivate din ele. Daca noi am identificat si am determinat corect deosebirea dintre o reprezentare inconstienta si una preconstienta, atunci cercetarile noastre din alte locuri trebuie sa duca la aceasta intelegere. a1AUOPklmCJCJ ftklmaaaaaam 1h à!ia8i8NormalCJsHaJmHsHtHHaHHeading 2aia5CJaJmHsHAiDefault Paragraph Fontm ftkloi0 Ii0xi0xi0xi0xi0xi0xi0xi0xi0xi0xi0xmmmSnaaHJa ampNVo33333333333333333sorindDtApache GrouptApachethtdocstorktreferatetpsihologieetPSI2t
IDENTIFICAREA INCONSTIENTULUI.docloiaUmPiUnknonaGaaz Times Ne Roman5Symbol3z Arial1haaY202IDENTIFICAREA INCONSTIENTULUIsorindsorind...
Download