...raciun, op. cit., p. 65 dornic sa-si completeze informatia si sa ofere cetitorului cele mai potrivite instrumente de intelegere corecta a textului, dar si sa completeze cronicile inaintasilor, Neculce are fericita inspiratie sa aseze in fruntea Letopisetului cele 42 de legende, numite O sama de cuvinte, o istorie folclorica paralela a Moldovei, pe care Miron Costin refuzase sa o accepte, probabil din cauza lui Simion Dascalul, cel aspru criticat in De neamul moldovenilor ale carei componente sisau personaje trebuie sa ramana vii in mintea contemporanilor, asa cum s-au inradacinat in memoria colectiva.Desi istorioarele sunt legende insusi Neculce isi avertizeaza, grijuliu, cititorii Caci cine le va ceti si le va crede, bine va fi, iara cine nu le va crede, iara va fi bine... asezate, adeseori, in structuri imaginare - ele par autentice fiindca poarta aburul vremii secolelor XIV-XVIII mai mult, din dorinta de a certifica veridicitatea informatiei oferite cititorului, Neculce face dese trimiteri paremiologice ilustrand legendele cu proverbe, zicatori si parabole vii in vreme.Evenimentele nu sunt prezentate sec, cu detasare, fiindca cronicarul, fire colerica, probabil, se implica cu ardoare in tot ce povesteste si-si doreste cititorul partas la derularea actiunii formula iubite cetitorule revine insistent in Letopiset marcand nevoia de comunicare a autorului. Personajele lui Neculce sunt extrem de vii, cu trairi umane adeseori contradictorii, indiferent de rangul pe care il poarta mai mult, ele sunt coborate la dimensiunea actelor lor, oamenii putand fi curajosi sau lasi, buni sau rai, demni sau vrednici de dispret, dupa cum le sunt si faptele. Intreaga istorie a lui Neculce se transforma, astfel, dintr-o insiruire de evenimente intr-o galerie de portrete, de caractere umane prezentate cu virtutile si lipsurile lor particulare, dar esentiale cf. Chitimia, I. C., Probleme de baza ale literaturii romane vechi, Bucuresti, Ed. Academiei R. S. R., 1972, p. 322 se poate vorbi de un soi de caracterologie axata pe virtutile umane, ceea ce ni-l dezvaluie pe Neculce ca fiind mai putin un istoric al vremurilor vechi, ci, mai degraba, un clasic al artei literare.Sub acest aspect se cuvine facuta o analiza mai detaliata.Abordarea in sincronie a textului cronicarului este, fara indoiala, anevoioasa, desi pare mai aproape de un demers lingvistic onest lipsesc, insa, structurile referentiale la care sa ne raportam si cu care sa operam cu toate acestea, avem credinta ca, prin creatia sa, Neculce este nu doar un precursor al lui Creanga sau Sadoveanu , ci si un creator de teorie literara in structuri epice, motiv pentru care consideram ca putem aborda textul cronicarului utilizand, diacronic, mijloacele actuale de analiza.Din punctul de vedere al expresiei , Neculce este un purtator de sentimente si atitudini, el nesfiindu-se sa-si judece personajele, pe care le simte vii sau le cunoaste, cu umor sau cu satira, pe limba cititorului, fara nici un efort. Este evident ca autorul scrie asa cum vorbeste, intr-o limba vie, construind imagini care se identifica cu normalul cotidian, intr-o succesiune aproape sincrona cu actiunea prezentata probabil ca, la vremea lui, Neculce era un scriitor harnic, rapid si bine deprins cu mestesugul slovelor care trebuiau asternute pe hartie cu viteza infiriparii amintirilor. Cu toate acestea, exista autori care contesta ideea ca Neculce ar fi scris Letopisetul, afirmand ca textul ar fi fost dictat. cf. Rotaru, Ion, Istoria literaturii romane, vol. I, Ed...., p.... Aceasta nu inseamna, insa, ca lipseste exercitiul unor constructii lexicale indraznete pace sulimenita intre Cantemiresti si Brancoveanu, camesa de ghiata a lui Constantin Duca sau enumeratia din debutul povestirii despre Nicolae Milescu spatarul pe care cu greu le poti extrage din contextul care le cuprinde, ceea ce face din Neculce un mare maestru al constructiilor sintactice complexe.Predicatele asezate in vecinatat...
Download