...recta si complexa a realitatilor satului din Transilvania de la sfarsitul secolului trecut si inceputul celui actual, apasat de subjugarea sociala si nationala.Goga se deosebeste, ca viziune totalizanta asupra satului, de unii predecesori. Acesta o marturiseste el insusi Eu am vazut in taran un om chinuit al pamantului n-am putut sa-l vad in acea atmosfera in care l-a vazut Alecsandri in pastelurile sale si nici n-am putut sa-l vad incadrat in acea lumina si veselie a lui Cosbuc . Goga a urmarit din frageda copilarie viata satului in toata complexitatea ei, cu toate figurile lui reprezentative. A fost martorul framantarilor taranilor, de la botez pana la coborarea in pamint. Sufletul a vibrat la toate durerile satului, scrisul lui devenind, in tot ce este mai temeinic in creatia poetului cantarea patimirii noastre . Caci in poeziile lui Goga, mai cu seama in primul volum , nu este vorba de o durere individuala, particulara a poetului sau a unei persoane oarecare, ci de durerile traite de satul transilvanean de-a lungul zbuciumatei sale istorii. Starea de lucruri grea, cunoscuta nemijlocit de poet, trezea un sentiment de protest, ceea ce l-a si determinat pe Goga sa afirme m-am nascut cu pumni stransi, sufletul meu s-a organizat din primul moment pentru protestare, pentru revolta, cel mai puternic sentiment care m-a calauzit in viata si din care a derivat si formula mea literara. . Izvorul acestei revolte este deci o indelungata asuprire sociala si nationala, care a strivit satul ardelean secole in sir. In poeziile lui Goga apare un sat apasat de nedreptati, cu locuitori continuu framantati de izbavirea lor. In acest sens, spre exemplu, poezia De la noi incepe cu urmatoarele versuri pline de vibratie si semnificatie sociala Cu fruntea-n tarana, plangand azi ne vezi, Din slava, cerescule soare Rugamu-ne tie, azi sufletul nostru Tu lasa-l departe sa zboare. Trimite si vantul, pribeagul drumet, El, crainicul boltii albastre, Sa duca departe, pe aripa lui, Cuvantul strigarilor noastre . Aceeasi atitudine de compasiune fata de confratii din mijlocul carora a plecat isi gaseste expresie artistica si in poezia Asteptare Sat din margine de codru, Revarsat sfios in vale, Tot mai jalnic cade-amurgul Peste strasinile tale! Frunza plopilor pe plaiuri, Ochii stelelor pe creste, Rona firelor de iarba Plang duioasa ta poveste .Relatia poet-colectivitate rurala este organica, indisolubila, asa cum apare si in poezia Plugarii La voi alearga totdeauna Truditu-mi suflet sa se-nchine Voi singuri strajuiti altarul Nadejdii noastre de mai bine .Goga se deosebeste de samanatoristi in viziunea de ansamblu asupra satului, prin permanenta tendinta de a scruta adanc aspectele sociale ale vietii satului. El nu idealizeaza nici satul si nici taranul, nu se limiteaza la surprinderea elementelor pitoresti, decorative. Dimpotriva, in conceptia lui Goga taranul nu are pe nimeni care sa-l apere si nimeni truda nu v-alina , el, taranul traieste o viata istovitoare A voastra-i jalea cea mai mare, A voastra-i truda cea mai sfanta . De aceea poetul lor le inchina aceste versuri convertite in imn si elegie Al vostru-i plansul strunei mele, Crestini ce n-aveti sarbatoare, Voi, cei mai buni copii ai firii, Urziti din lacrimi si sudoare .Vizionara si mesianica e poezia Clacasii. Ea izvoraste din dureroasa intelegere si compasiune a poetului pentru soarta taranilor clacasi. Poezia se deschide cu imaginea unui peisaj torid, intr-un miez de vara, pe camp. Pe camp sunt iobagii, taranii clacasi in sir, garbovind la secera, cersitorind parca un nor pribeag. Miscarea lor grea, apasatoare, istovita de arsita, o sugereaza verbul in constructie modala, prelungind prin rasturnare topica, sensul durativ al caznei Eu le vedeam insiruirea lunga, Cum garbovita-ncet inainteaza Cum staruind prin holda-si taie uliti, Cersitorind cu ochii stinsi o dunga De nor pribeag in vanatul din zare Cand secera-n trudita ei carare sir astern...
Download