...laturi ale formatiei, inclusiv mediul prim de viata, prin felul de a privi in existenta si modalitatea preferata de expresie artistica este Ioan Slavici. Acesta zugravise in nuvelele si romanele lui aspecte sociale semnificative din viata satului transilvanean, precum si figuri omenesti viguroase turmentate de pasiuni violente, insetate de avere, pastrand in genere fata de ele o atitudine neutra, lasandu-le sa se miste liber in fictiunea literara. Sunt atribute care, cu un suflu epic mai cuprinzator prin aria observatiei sociale si mai profund prin forta de scrutare a sufletului omenesc, cu simt clasic al compozitiei si obiectivitate a relatarii, purificat deplin de tendinte moralizatoare, se vor regasi in romanele lui Liviu Rebreanu, evident ca expresie a unor afinitati structurale, nu a relatiei de influenta. Cat despre modelele lui, acelea de la care a plecat si a caror inraurire se poate identifica, ele sunt in primul rand marii romancieri straini Tolstoi, Balzac, Flaubert, Zola. Dar, spre a intelege cum se cuvine romanul Ion, este nevoie de o scurta revenire la starea prozei noastre epice de inspiratie rurala in momentul aparitiei lui. In aceasta privinta, atat semanatorismul, cat si poporanismul, cu diferentele de rigoare existente intre ele, dar inrudite in chip substantial, proiectau asupra taranimii o viziune lipsita de autenticitate, cu exces de aspecte sumbre, menite sa starneasca mila si sa aduca, pe calea reformelor, un spor de dreptate sociala, in cazul celei de-a doua. Laturile acestea extraestetice, prezente in amandoua curentele, faceau ca substanta insasi a naratiunii ca modalitate epica sa fie invadata de lirism, de asa natura incat un cercetator ca Tudor Vianu a putut vorbi despre o adevarata criza a artei romanesti de a povesti in deceniul 1910-1920. Intr-o asemenea situatie, a aparut romanul Ion. Geneza scrierii se poate urmari dupa marturisirile lui Rebreanu insusi. Procesul creator a fost indelungat si esenta lui consta in sudarea intr-o viziune unitara a trei experiente de viata traite, distantate intre ele prin ani si fara legatura cauzala de la una la alta. Evident, lecturile scriitorului si-au revarsat si ele seva lor de semnificatie in fluxul sufletesc starnit de cele trei experiente de viata. Prima dintre experiente reiese dintr-o marturisire a lui Liviu Rebreanu Ion isi trage originea dintr-o scena pe care am vazut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de inceput de primavara. Pamantul jilav, lipicios. Iesisem cu o pusca la porumbei salbatici. Hoinarind pe coastele dimprejurul satului, am vazut un taran, imbracat in straie de sarbatoare. El nu ma vedea Deodata s-a aplecat si a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe o ibovnica . Gestul a fost inregistrat pentru pitorescul lui in sine, fara a i se atribui atunci o semnificatie precisa. Adevarul relatarii lui Rebreanu nu se poate pune la indoiala, dar trebuie aratat ca un gest asemanator cu cel observat de el infaptuieste si eroul Buteau din romanul La terre al lui Emile Zola. Cea de a doua experienta de viata autentica i-a fost transmisa scriitorului de sora sa Livia si formeaza substanta nuvelei Rusinea. Este vorba de patania unei fete bogate de la tara, Rodovica, amagita de un flacau sarac si supusa, din aceasta cauza, celor mai cumplite batai de catre tatal sau. In chip evident, aceste fapte, cu modificarile de rigoare se regasesc in Ion, constituind esenta raporturilor dintre erou, de o parte, Ana si tatal ei, Vasile Baciu, de alta parte. A treia experienta este constituita de impresia puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, impovarat de greutati si deznadajduit, pentru faptul ca nu avea pamant. Calea sintezei intre aceste trei momente de viata, atesta in continuare Rebreanu, a fost atribuirea catre Ion al Glanetasului, cu motivarile sociale si sufletesti necesare si a faptelor apartinand, in realitatea traita, autorilor celorlalte doua momente...
Download