...t prin aceasta jertfa din pricina incapacitatii omului de a percepe totul altfel decat prin fragment, deoarece intregul nu concorda cu omul, dupa Victor Hugo. Exista la Eminescu, mai intai, un spatiu mitic. Eroul liric, personajul, in-tra intr-un cadru fundamental diferit de tot ceea ce cunoscuse. Pentru poet exista o lume a celor vii, precum si o lume a celor morti. Intre ele, ca un purgatoriu si ca un spatiu specific, se afla taramul celor si vii si morti, in egala masura. Arald si Maria Strigoii, de pilda, sunt, cum ar spune Algiradas Julien Greimas, suflete moarte care duc o viata paralela cu a celor vii si sunt dotate cu o prezenta fizica . Cei mai multi dintre eroii mitologiei eminesciene sunt stapani ai vietii si ai mortii. Hyperion, fiinta eterna, ar dori sa coboare printre muritori in poezia Memento mori, sub nisipul arzator al pustiului, isi duce viata o lume insolita zmeul din Fata din gradina de aur este un daimon aspirand la fiintarea terestra. Se poate identifica la Eminescu o veritabila mitologie a luminii, vazuta in etapele si profunzimile radicale, cele mai bogate in sensuri, activand vaste campuri simbolice si ordonandu-le la nivelul imaginarului in functie de o legitate si o coerenta proprie, expresie a unui profund dramatism al fiintarii intru sacralitate. Echivaland absolutul si antrenand arhitectonica proprie sacralitatii, lumina eminesciana reuseste sa reliefeze cele mai subtile si grele de sens momente ale expe-rientei totale facilitate de simbol. Lumina are rolul de a se integra dramei cosmi-ce, vorbind, in acelasi timp, despre destinul omului si despre eforturile sale de a se impartasi armoniei absolutului. Lumina poate fi degradata si degradanta. Ea limiteaza, e consubstantiala spatiului neguros, o consubstantialitate privata insa de armonie. Patrunderea in sfera luminii veridice necesita o decantare rituala, un soi de alchimie, prin care sa fie inlaturate toate urmele materialitatii dure si gre-le. Lumina este cea care da contur formelor si impregneaza decorul in atmosfera irealului sideral. Ca artist, Eminescu pune epicul in contact cu mitul, propunand o matrice stilistica in prelungirea viziunii populare arhaice. Sensurile noi transgreseaza ac-cidentalul, iar fortele si energiile naturii se incarca cu semnificatii nebanuite. Pentru singularizare in plan valoric si stilistic, fenomenul Eminescu a fost pus in legatura cu mitul lui Narcis lucru valabil intr-o masura apreciabila, datorita laturii de constructor rece, care se adauga marii puteri de inspiratie si fierberilor interioare ale poetului. Insa Eminescu nu este numai poet al elaborarii, ci si al marilor tensiuni inspiratoare. De aceea, pentru noi, pecetea stilistica eminesci-ana sta sub semnul mitului lui Pan. Pentru Fr. Bacon, Pan este fiul lui Jupiter si al Hybrei. Fruntea lui era cornuta, corpul invadat de par purta plete si o barba foarte lunga partea superioara a corpului era umana, iar cea inferioara se termi-na cu picioare de tap in mana stanga tinea flautul cu sapte tuburi, iar in dreapta carja cu baston incovoiat o blana de leopard ii servea drept imbracaminte si sta-panea peste vanatori, pastori si sateni. Administra muntii, crainicind pe zei, ca si Mercur. Capitan al nimfelor, ele dansau mereu in jurul sau. Pan simbolizeaza Universul sau imensitatea lucrurilor. Ca si personajul mitic, Eminescu este fascinat de Univers, ca totalitate si infinitate. El merge pana acolo incat crede ca principiile lucrurilor sunt identice in ce priveste substanta si nu se deosebesc decat prin figurile lor, insa prin figuri fixe si determinate, si ca tot restul nu atarna decat de pozitia si de chipul in care se combina . Ca si Pan, poetul e sfasiat de natura lui duala. O parte aspira spre cerul demiurgic, spre pur, cealalta il atrage spre zonele voluptatii si ale frumosului e-femer, Hyperion ravneste in calitatea lui disimulata de Catalin comorile teres-tre ale Catalinei. Flautul lui Pan este lira eminesciana, iar ba...
Download