...arziu National Missile Defense. Initiativa de Aparare Strategica presupunea introducerea in spatiul extraatmosferic a unui sistem de aparare antiracheta ce capatase in presa denumirea de razboiul stelelor sprijinit din punct de vedere tehnic pe sisteme de arme cu energie dirijata lasere de mare putere si instalatii capabile sa emita fascicule de particule.Din 1983 si pana astazi NMD a suferit numeroase modificari incercandu-se adaptarea sa la premisele politico-economice considerate a fi de actualitate la momentul respectiv. Conform planurilor actuale NMD se vrea a fi un sistem de aparare apt sa doboare rachete balistice aflate in zbor, in spatiul extraatmosferic, cu ajutorul unor proiectile de interceptie lansate de la sol.Primele semnale privind un atac cu rachete balistice impotriva SUA sunt emise de catre satelitii de detectie plasati pe o orbita geostationara la 36000 de km. deasupra ecuatorului. Satelitii vor detecta racheta inca din momentul lansarii, o vor monitoriza pe parcursul fazei de urcare, timp in care vor depista locul lansarii si vor furniza informatii cu privire la traiectoria proiectilului si a zonei de impact.Dupa ce motoarele de propulsie se opresc, alte sisteme de senzori vor prelua sarcina detectiei, monitorizarii si izolarii focoaselor de tintele false sau de alte reziduuri eliminate de proiectil. Acesti senzori reprezinta baza sistemului de aparare antiracheta si constau in radare in banda X ansambluri de inalta rezolutie operationale in banda de 10 GHz , versiuni imbunatatite ale radarelor de detectie timpurie existente si un sistem de monitorizare a focoaselor pozitionat in spatiu. Datele furnizate de senzorii aflati in spatiul extraterestru sunt receptionate de centrul de comanda principal plasat in Muntele Cheyenne Colorado si de un centru de comanda secundar aflat in perimetrul bazei de lansare a interceptoarelor. Aici datele vor fi analizate in vederea aprecierii naturii amenintarii, izolarii focoasei de tintele false si determinarii momentului lansarii interceptoarelor. Odata lansate interceptoarele, centrul de comanda va continua analiza datelor furnizate de senzori si va transmite noi informatii interceptoarelor printr-un releu de comunicatii cunoscut sub numele de In-flight Interceptor Comunications Sistem IFICS. Tot aici, in cazul in care focoasele nu sunt distruse si, daca timpul permite se va autoriza lansarea unor receptoare aditionale. Arma sistemului de aparare antiracheta reprezinta o imbinare intre interceptor si o incarcatura explozibila extraatmosferica atasata in scopul detonarii focoasei. Interceptorul este o racheta in trei trepte folosita pentru a propulsa incarcatura exploziva spre punctul de interceptie. In conditiile in care programul de aparare antiracheta este proiectat sa acopere intreg teritoriul SUA cu ajutorul a cel mult doua baze de lansare este necesar ca interceptorul sa atinga o viteza foarte mare pentru a putea intra in coliziune cu focoasele in timp util cca. 15 minute. Propulsoarele pot dezvolta o viteza de pana la 7-8 km pe secunda 15700-17900 mile pe ora. Explozibilul va utiliza senzori infrarosii de detectie a caldurii si senzori de lumina pentru a localiza si ataca tinta. Dupa desprinderea de interceptor explozibilul va calatori prin spatiu pana in momentul detectarii tintei, pe o raza de 1000 de km sau chiar mai mare. Utilizand mici rachete de ghidare explozibilul se va autodirectiona in vederea stabilirii cursului optim de coliziune. Daca centrul de control si comanda nu a reusit, cu ajutorul datelor furnizate de radarele de inalta rezolutie sa izoleze focoasele de tintele false, explozibilul va efectua operatiunea folosindu-se de proprii senzori, ulterior urmand a intra in coliziune cu tinta la o viteza de 15 km pe secunda 34 mile pe ora anihiland focoasa si autodistrugandu-se. Pentru a mari probabilitatea unei interceptari reusite vor fi lansate unul sau doua interceptoare pentru fiecare focoasa detectata. Dac...
Download